Uniunea Europeană a anunțat vineri că urmează să deblocheze, la începutul săptămânii următoare, un ajutor pentru Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) în valoare de 50 de milioane de euro.
De asemenea, UE mai transmite că va mai debloca, ulterior, o tranșă suplimentară în valoare de 32 de milioane de euro.
Anunțul vine în contextul în care autoritățile de la Bruxelles au solicitat, la finalul lunii ianuarie, un audit privind funcționarea UNRWA, după ce Israelul a acuzat organizația că unii dintre angajații săi ar fi fost implicați în atacurile Hamas din 7 octombrie.
Comisia a anunţat atunci că va decide dacă îşi suspendă sau nu finanţarea, în funcţie de rezultatele anchetei ONU.
Bruxellesul „a salutat” vineri ancheta ONU şi crearea unui „grup independent” destinat să evalueze UNRWA şi „neutralitatea” acesteia, conform unui comunicat.
Comisia a precizat totodată că „a ajuns la un acord” cu UNRWA. Agenţia a declarat că este „gata pentru o verificare a angajaţilor săi care să confirme că niciunul nu a participat la atacuri” şi „pentru ca verificări suplimentare să fie stabilite pentru a limita acest risc în viitor”, arată G4Media.
UE s-a arătat mulțumită de cooperarea de care au dat dovadă oficialii UNRWA în ceea ce privește ancheta în acesta caz.
„Palestinienii nevinovaţi nu ar trebui să plătească preţul pentru crimele grupării teroriste Hamas”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un comunicat, anunţând că, în plus faţă de sprijinul pentru UNRWA, alte 68 de milioane de euro vor fi alocate ajutorului de urgenţă pentru palestinieni în 2024.
Donatorii principali ai UNRWA au suspendat finanțarea în urma acuzațiilor israeliene potrivit cărora o parte din personalul agenției ar fi fost implicat în atacul din 7 octombrie.
Aproximativ 15 dintre cei mai importanți donatori ai săi, inclusiv Statele Unite, au suspendat finanțarea după ce Israel ar fi furnizat dovezi că personalul UNRWA a fost implicat în atacul din 7 octombrie.
UNRWA a avertizat recent că ar putea fi forțată să își înceteze operațiunile, dacă finanțarea nu se reia.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat anterior că nouă dintre cei implicați au fost concediați, un alt angajat deja fusese ucis, iar identitățile altor două persoane incriminate de Israel sunt încă verificate.
UNRWA este principala organizație care furnizează ajutor umanitar în Fâșia Gaza, oferind asistență majorității populației din această regiune.
Finanțarea pentru UNRWA a fost oprită de majoritatea donatorilor importanți după ce Israelul a afirmat că deține probe potrivit cărora 12 angajați ai agenției au fost implicați în atacurile din 7 octombrie.
Ofensiva Israelului în enclava palestiniană a provocat cea mai acută criză umanitară din lume la momentul de față. 85% din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au rămas fără adăpost, iar un număr mare de civili sunt afectați de lipsa alimentelor și medicamentelor.
Situația financiară dificilă a UNRWA ar putea pune în pericol sute de mii de vieți, avertizează organizațiile non-guvernamentale.
Sursa foto: Shutterstock